Getting Started (Română)

Obține LÖVE

Descarcă ultima versiune a frameworkului LÖVE de pe site și instaleaz-o. Dacă ești pe Windows și nu vrei să instalezi, poți doar să descarci versiunea portabilă (o arhiva .zip) și să o extragi oriunde vrei.

Ca să afli ce versiune de LÖVE rulezi, scrie în terminal următoarea comandă:

love --version

Să facem un joc!

Pentru a face un joc minimalist, creează un folder oriunde și deschide editorul tău preferat de text. Sublime text e destul de bun, având suport Lua și fiind valabil pe toate platformele. Crează un fișier și numește-l main.lua. Scrie următoarele linii de cod în acest fișier și salvează-l:

function love.draw()
    love.graphics.print("Hello world", 400, 300)
end


Rularea Jocurilor

LÖVE poate rula jocurile în două moduri:

  • Dintr-un folder care conține un fișier main.lua
  • Dintr-un Fișier LÖVE care are la primul nivel (root) fișierul main.lua

Pentru crearea fișierelor .love vezi Distribuirea Jocurilor.

Windows

Sublime Text 2, ZeroBrane Studio, Notepad++ și SciTE iți dau posibilitatea să rulezi jocurile direct, doar printr-o apăsare a unui buton.

Altfel, cel mai ușor mod de a porni un joc este să tragi folderul jocului peste fișierul love.exe sau o scurtătură ce duce la acesta. Ține minte să tragi folderul care conține main.lua, nu main.lua însuși.

Linux

Pe linux poți folosi una dintre aceste comenzi:

love /home/cale/spre/folder_joc/
love /home/cale/spre/joc_arhivat.love

Dacă ai instalat LÖVE la nivel de sistem, poți să dai de asemenea clic pe fișierele .love în managerul de fișiere.

Mac OS X

Pe Mac OS X, folderul cu main.lua sau fișierul .love pot fi trase deasupra iconiței love. De pe terminal (Command line), poți să rulezi un joc love și așa:

open -n -a love "~/cale/spre/joc"

Totuși, metoda de mai sus nu va afișa ce a scris programul pe terminal. Pentru a face asta, va trebui să execuți binarul love direct din folderul pachetului aplicației:

/Applications/love.app/Contents/MacOS/love ~/cale/spre/joc

Poți seta un alias în sesiunea terminalului pentru a executa aplicația când folosești love

prin adăugarea unui alias în ~/.bash_profile.

Deschide fișierul cu

open -a TextEdit ~/.bash_profile

S-ar putea să trebuiască să execuți

touch ~/.bash_profile

înainte, dacă fișierul nu există.

Apoi scrie următorul cod și salvează fișierul:

# alias către love
alias love="/Applications/love.app/Contents/MacOS/love"

Acum poți apela love din linia de comandă ca pe Linux și Windows:

love ~/cale/spre/jocul_meu


Paşii următori

Alte limbi